Parcă nici nu-mi vine să cred că toamna asta a trecut așa de repede. Bine asta cu trecutul repede știu că este doar în mintea mea, mai ales că suntem deja în luna noiembrie. O lună care ar trebui să fie nu doar ploioasă, ci și plină de zăpadă, ger și polei. Iar acum bineînțeles am să-mi primes înjurăturile de rigoare în special de la șoferi.
Sinceră să fiu nici nu am avut timp să mă bucur de toamnă așa cum făceam și altă dată. Îmi amintesc și acum cu zâmbetul pe buze cum îmi petreceam după amiezile prin parcuri citind diverse cărți și admirând peisajul. Asta de fapt este rezultatul obsesiei mele de a privi în alt mod frumusețea toamnei.
Recunosc sunt un pic naivă și asta mă face să nutresc sentimente frumoase pentru toamnă. Mereu am considerat-o frumoasă, specială, cu atât mai mult când îmi petreceam timpul afară admirând coloritul frunzelor și tristețea copacilor. Uite că anul acesta nu am putut face asta și îmi pare foarte rău.
Și nu doar pentru că nu am avut suficient timp să mi-l petrec prin parcuri, ci pentru că într-adevăr nu am mai avut timp de nimic din tot ceea ce îmi face plăcere să realizez. Poate că o mare parte din această vină o am și eu deoarece încă nu reușesc să-mi administrez timpul așa cum ar trebui și așa cum mi-aș dori.
Sunt atqtea lucruri de făcut într-un timp poate mult prea scurt, iar eu încerc disperată să profit de fiecare clipă liberă în parte – ce-i drept așa cum pot și eu…
Adaugă un comentariu