Uneori mă pierd în detalii, iar asta se întâmplă pentru că am prea multe lucruri de spus. Cunoscuții mei au impresia că mi se întâmplă asta deoarece nu vorbesc suficient de mult atrunci când am ocazia. Ar fi fost aproape perfect dacă era numai asta în prim plan, numai că pe lângă asta se mai adaugă și faptul că în acele momente în care nu vorbesc îmi petrec timpul muncind. Nu o să vă vină să credeți, dar în acele momente când mă simt relaxată, exact în acele momente se întâmplă să vorbesc foarte mult.
Probabil că mi-am zăpăcit părinții cu poveștile mele și cu toate lucrurile spuse cât mai detaliat. Am înțeles de foarte mult timp că ai mei părinți nu o să-mi spună niciodată că vorbesc prea mult, prea repede și cu un debit verbal prea mare pentru ca un om normal să mă înțeleagă. Cu toate că am încercat de foarte multe ori să mă abțin de la a povesti sau de a face diferite comentarii tot nu am reușit.
Singura persoană care mai îndrăznește să mai îmi spună din când în când că vorbesc prea mult într-un timp prea scurt este nimeni altul decât fratele meu. El este acea persoană care încearcă să corecteze de zor acest defect cum îl numesc eu. Cred că mi-ar fi plăcut să vorbesc la fel de mult în cu totul și cu totul alte situații nu numai acasă, unde îi înebunesc pe ai mei. Întrebarea mea este când și cum voi reuși să scap de această meteahnă?
Adaugă un comentariu