Franturi de amintiri

Am cautat prin arhiva mea de poze una bucata poza sugestiva pentru articolul ce tocmai l-am terminat de scris. Nici nu banuiam ce voi gasi in acea arhiva. Am gasit lucruri si amintiri, pe care le credeam pierdute de foarte mult timp. Si cum niciodata nu mi-am facut suficient timp pentru a cauta ceea ce imi doream, azi a fost mai mult decat perfect sa caut printre acele franturi de memorie. In poza pe care am s-o atasez mai jos este vorba despre un tortulet. Acum sincera sa fiu nici nu mai stiu de ce i-am facut poze acelui tort, probabil ca am vrut sa-l gasesc si eu acasa sau mai exista varianta de a scrie despre el. Sincer habar nu am de ce i-am facut poze, dar acum ma bucura faptul ca le-am gasit.

Nu mai stiu cine l-a adus sau pentru care ocazie, cert este ca am avut un asemenea tort dragut.

 

Aspectul este impecabil, dar gustul nu-l mi-l mai amintesc. Rusine sa-mi fie pentru ca uit detalii importante, dar de ce sa mai fac eu acum… Odata ce inaintez in varsta mintea imi va juca veste, iar eu o sa am cel mai mult de pierdut. Macar de-ar fi doar atat, dar cine stie ce se va intampla peste ani. Nu stim noi ce vom face peste cateva momente daramite peste nu mai stiu eu cati ani.

Ce bine ar fi fost daca am fi ramas mereu tineri… nimic din ceea ce inseamna batranete nu am fi cunoscut si deci am fi dus o viata vesnica. Dar cred ca nici asa nu era bine, deoarece ne-am fi plictisit sa traim pe acest pamant, iar viata nu ar mai fi fost plina de peripetii ci mai mult monotona, decat una palpitanta.

Pana la urma tot varianta asta cu batranetea este cea mai buna solutie. Pe langa sentimentul de a pierde pe cineva ai si ocazia de a testa anumite chestii, pe care in mod normal (daca ai fi trait vesnic) nu ai fi avut parte de ele niciodata, si ma refer la acele raceli pe timp de iarna, care au si ele farmecul lor. Daca nu ar fi fost aceste raceli nu mai aveam sansa sa ascult in fata semineului toate povestile bunici.

Iar daca eram vesnica probabil ca nu as fi fost niciodata racita sau nu as fi cunoscut niciodata suferinta, de aceea cred ca toate sunt bune la timpul lor. Iar chestia asta ca suntem muritorii – avem o sansa in plus sa ne pretuim viata, asta in functie de alegerile, pe care fiecare le ia pentru el.