Am vazut ca anul asta sunt la moda depresiile si nu este doar o vorba in vant, ci asta am observat de-a lungul timpului. Sunt momente in viata cand esti confuz si nu mai stii ce sa crezi despre cei din jurul tau. La prima vedere ai spune ca toate problemele vin de la ei, de la cei pe care ii cunosti, de la cei care de multe ori nu mai stiu ce sa-ti faca doar ca sa fie pe placul celui ce i se pare ca totul este impotriva lui. Am trecut si eu printr-o depresie, acum ceva timp, asemanatoare cu cea a mamei, pe care o are astazi. Am avut si eu aceleasi stari, aceeasi durere, aceeasi apasare si parca nimeni nu intelegea prin ce treceam eu.
Daca sintomele sunt toate la fel, doar problemele noastre sunt diferite. Eu am suferit socuri din cauza accidentelor mele, iar mama are alte probleme, legate de serviciu, legate de familie. Am incercat sa ma pun in locul ei si se inteleg ce se intampla cu ea. Stiu ca nu ii este usor. Ea trebuie sa o ia de la capat cu tot ce inseamna munca ei de cinci ani. Este nevoita sa-si lase cinci ani in urma si sa ajunga la un alt colectiv, o altfel de munca, un altfel de job. Ii inteleg frica perfect, mai ales ca asta am trait-o si eu prin 2011, cand am fost nevoita sa-mi schimb orasul unde lucram si sa vin mai aproape de casa.
O inteleg ca ii va fi din ce in ce mai greu sa-si faca relatii noi, sa se inteleaga cu noile colege, dar mai mult decat atat sa se integreze in acea echipa. Nu este de acuzat, cu totii putem trece prin asa ceva chiar daca ne dorim o schimbare majora, chiar daca nu. Pentru ea e si mai greu din moment ce a inaintat in varsta si este cu atat mai mult constienta ca s-ar putea sa nu faca fata acestei provocari majore.
In afara acestei probleme a locului de munca, mai are probleme si acasa, in sanul familiei. Probleme in care sunt implicatii tatal si fratele meu. Ei nu s-au inteles niciodata, nici cand fratele meu era micut, dar nici acum cand a crescut si a devenit barbat in toata firea. Sunt doi incapatanati, doua pietre tari, care din cand in cand se mai ciocnesc, iar in urma lor raman scantei, praf si fum. Nu imi place sa ii vad certandu-se pe nimicuri si cu atat mai mult ca o vad pe mama mereu plangand. Daca incerc sa-i impac mai rau fac si nici macar nu il pot obliga pe fratele meu sa cedeze. Fiecare are dreptate in felul sau, dar m-am saturat sa vad cum de fiecare data mama este prinsa la mijloc intre cei doi incapatanati.
Nu stiu daca voi reusi cu a mea mamica sa gasim vreo solutie la toate aceste probleme, dar inca mai speram la ziua in care cei doi nu se vor mai certa, mama va fi fericita la locul de munca si va putea munci cu drag si spor, iar eu o sa am ocazia sa-i privesc de undeva de sus la fericirea lor de pe pamant. Imi doresc lucrul asta atat de mult, desi crizele si durerile mele de cap sau inmultit in fiecare zi. Poate cine stie sfarsitul este aproape, iar eu inca il refuz. Sper ca va veni si acea zi in care ii voi simti pe toti fericiti, cel putin pentru asta ma lupt acum.
Adaugă un comentariu