Am mai pus un an la catastif, desi a trecut foarte repede si mare lucru tot nu am reusit sa fac. Eu aveam alte planuri pentru aceasta perioada, dar de ca de fiecare data socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din piata. Nu spun asta pentru ca am pierdut inca un an din viata mea. De fapt nici macar nu simt asta, ci mai degraba sunt putin dezamagita ca nu mi-am dus toate planurile la bun sfarsit asa cum mi-am propus si mai mult decat atat pentru ca nu pot face ca lucrurile din viata mea sa devina perfecte.
Daca toate aceste lucruri ar tine numai de mine atunci ar fi fost bine pentru ca nu as mai fi asteptat nimic si le-as fi facut perfecte pe toate, caci da imi place sa fac lucrurile intr-un mod cat se poate de bine si bineinteles cand spun bine, chiar vreau sa ating perfectiunea. Stiu ca de cele mai multe ori perfectiunea nu exista, ci mai degraba sunt limitele pe care noi ni le impunem inconstient, ca mai apoi sa incercam sa ne autodepasim. Daca nu ar fi fost toata aceasta cacealma cred ca a noastra viata ar fi fost foarte plictisitoare, mai ales ca uneori (chiar si mie) ne place sa pierdem timp pretios pe nimicuri, in loc sa facem ceva bun si util pentru noi.
Zilele trecute chiar stateam pe canapea si incercam sa-mi amintesc ce spunea bunica despre limitele umane in copilaria mea. A avut cea mai mare dreptate cand a spus ca frica, teama si limitele sunt numai in mintea noastra, iar daca reusim sa trecem de aceste bariere o sa fim cu adevarat niste oameni fericiti. Bunica avea cea mai mare dreptate, pacat de timpul pierdut hai hui si de energia risipita pe lucruri prostesti.
Daca am fi putin mai chibzuiti in ceea ce priveste timpul am putea sa realizam pna si acele lucruri care ni se par imposibile, de fapt am invatat de la un bun amic, ca treburile imposibile vor fi numai decat posibile daca ne dorim asta cu adevarat. Mi-e atat de dor de zilele petrecute in poala bunicii si de adevaratii mei prieteni – dar stiu ca nu am cum sa-i aduc innapoi, cel putin ii pot vizita din cand in cand si ce ramane neschimbata este imaginea lor in mintea mea.
Adaugă un comentariu