A mai trecut o zi, in care mare lucru nu am facut desi aveam planuri si sperante cat pentru o intreaga viata. Am momente din astea cand imi doresc sa traiesc intr-o zi cat pentru o viata si am momente cand nici macar nu am curaj sa ies din casa, asta mai ales daca nu sunt nevoita sa trec si pe la birou. Nu e nici un sacrificiu pentru mine ca trebuie sa vin si sa stau la birou, mai rau ar fi fost daca nu as fi avut unde sa merg, caci acasa singura simt ca innebunesc si nu e doar o fantezie de a mea, ci as spune mai degraba ca este tortura mea.
E adevarat ca nu suport singuratatea. Niciodata nu am suportat-o si nici acum nu o suport, doar ca sunt momente in care imi doresc sa fiu singura, imi doresc sa plang ca toti ceilalti oameni, dar fara ca ei sa stie. Imi doresc sa ma inchid intr-o camera si acolo sa ma descarc de toate neputintele mele, de furia mea ce ma macina pe interior si nu imi da nici o sansa de scapare. Imi doresc ca ziua aia in care imi doresc sa ma refugiez in acel loc, pe care il iubesc sa fie tot mai apropae de mine, dar din cate observ mai am foarte multe de munca aici, in tara asta, iar dupa ce voi pune totul la punct voi pleca in sfarsit linistita.
Privesc apusul in fiecare seara si ma gandesc ca intr-o zi o sa am timp pentru tot ce imi doresc, intr-o zi voi fi capabila sa fac multi oameni fericiti, iar in acea zi voi stii sa-mi traiesc propria fericire asa cum nu am reusit sa o fac pana acum. Stiu ca acum in trezent toate astea sunt niste vise, dar daca nu visezi cum poti sa privesti catre viitor? Nu am nici o sansa altfel, singurul mod de a merge mai departe este acesta in care pot visa fara sa conteste nimeni asta.
Ceea ce este si mai placut este faptul ca pot visa cu ochii deschisi fara ca cineva sa-si dea seama si uite asa incet si pe ascuns imi cresc aripile. Cele mai multe persoane din jurul meu sunt de parere ca visez prea mult, iar asteptarile mele sunt prea mari, dar nimeni nu poate simti ceea ce simt eu, de aceea imi place sa visez si de aceea imi place sa zbor cateodata in cele mai frumoase vise ale mele. Am invatat sa fac asta inca din copilarie si cum nu pot trada acele momente magice prefer sa le ratraiesc de fiecare data cu aceleasi zambete si fericire in inima.
In ziua in care speranta si magia vor disparea din sufletul meu atunci voi fi un om terminat, intrucat nu sunt capabila sa traiesc fara magie, iar magia asta vine de undeva din interiorul meu. E precum acea energie care iti da aripi de fiecare data cand te simti implinit ca ai facut ceva bun, pentru tine, pentru cei din jurul tau. Sper sa nu traiesc niciodata ziua aia in care o sa-mi pierd speranta si mai sper ca oamenii sa inteleaga cat de important este sa crezi in vise.
Adaugă un comentariu