Prostioare

Desi ar trebui sa fac totul perfect sau macar aproape perfect, inca mai am lucruri, pe care le fac cu aceleasi greseli, pe care le faceam in copilarie. Si nu este vorba ca nu pot face fata sau ca nu am experienta, ci doar pur si simplu momentele alea din copilarie isi spun mereu cuvantu si oricat as incerca sa evit neplacerile tot nu as reusi. Cred ca toata aceasta neplacere este ascunsa, pe acolo pe undeva intr-un substrat adanc al subconstientului meu.

M-am apucat asa cum poate stiti sa-mi crosetez o noua patrurica, de aceea aveam nevoie de material nou. Cum nu am mai gasit materialul ca pana acum sub forma de ghem am fost nevoita mai intai sa il desfac pentru a nu-l incurca si a-l face ghem tocmai bun pentru crosetat. Cam asta a fost marea mea problema nu crosetatul.

Nu pot desface acele parti cu fire fara sa le incurc –  asta pateam in copilarie asta patesc si acum. Si nu-i de mirare ca nici nervii nu ii pot controla. Practic nimic nu s-a schimbat chiar daca eu am mai adaugat niste ani la varsta, asta nu inseamna ca al meu comportamen s-a schimbat.

Din acest motiv m-am tot eschivat si am incercat sa gasesc doar ghemulete si nu altceva. Sper ca data viitoare cand ajung acasa la tara sa mai fiu in stare sa descurc toate acele prostioare, acele firicele de material ce vor mai mult sa ma chinuie decat sa ma ajute sa-mi termin paturica mea draguta.

Am facut-o atat de colorata incat nu stiu daca sa o opresc pentru mine sau sa o daruiesc altora asa cum m-am obisnuit s-o fac in ultima perioada. Ce este drept sentimentul este mult mai placut atunci cand daruiesti ceva cuiva, decat atunci cand  opresti totul pentru tine, ca o persoana egoista.