Mi-am amintit de lucrurile frumoase pe care le tot faceam cu bunica. Imi amintesc de la primii pas de dans pana la acel zis lucru manual, cusut de muste pe itamina, gatit prin bucatarie si lista poate continua. Dar cel mai mult imi amintesc cum ii aranjam bratarile in fiecare zi, chiar daca acestea nu erau deranjate de la locul lor. Mi-au placut din totdeauna bratarile ei, nu stiu de ce, dar aveau ceva aparte care ma atragea din ce in ce mai mult si oricat de mult mi-as fi dorit sa ma abtin nu puteam sa las sa treaca o zi fara sa le vad.
Imi amintesc cand am vrut sa-mi fac primul tatuaj pe picior, doamne ce s-a mai suparat bunica. Apoi a venit cu idea de a-mi face cadou o bratara de picior in locul acelui tatuaj. Pana la urma tot bratarile m-au salvat din acel mic impas. Atractia mea pentru bratari tot nu s-a schimbat si oricat de multe as avea imi doresc si mai multe. Am cautat diverse bijuterii pe net, dar parca nu au farmecul bijuteriilor bunicii. Facea ce facea bunica si numai ea stie cum si le alegea de intotdeauna le avea pe cele mai frumoase.
Apoi mi-a spus la un momendat ca bratara de care sunt indragostita este munca unui om cu probleme de auz. El realizase acea bratara in sase ani. Zi de zi muncea la ea si mereu cu aceasi dragoste pentru bijuteri, cu aceeasi rabdare si migala de care nu mai el a dat dovada pana atunci. Acel moment a reprezentat foarte mult, mi-am dat seama ca desi nu era un om normal ca si mine si ca ceilalti, munca lui era poate mult mai bune decat ar fi facut-o un om fara problemele lui. Atunci am inteles ca nu trebuie sa faci diferente intre oameni, indiferent de problemele lor. Cu totii ar trebui sa invatam sa respectam, pentru a fi respectati de ceilalti.
Adaugă un comentariu