M-am descurajat asa dintr-o data ca nu pot cuceri lumea, ca nu pot face nimic din ceea ce imi doresc. E atat de urat sa traiesti cu speranta atata timp ca poti face o multime de chestii si dintr-o data sa-ti dai seama ca nimic nu a iesit cum ti-ai dorit tu. Mereu mi-am spus ca nu o sa las pe nimeni sa-mi faca propriul meu program si uite ca acum am ajuns sa depinde de alte persoane. In special la birou cand nu depinde totul numai de tine, ci ba din contra de cele mai multe ori tu depinzi de ceilalti.
Imi doresc sa incep ceva nou, imi doresc sa nu mai fiu atat de mortaciune si sa-mi iau singura propriile decizii. Nu mai suport stilul asta asa ravasit si plin de greseli. Parca sa pica de la nu stiu ce inaltime in gol si nu pot face nimic pentru a opri asta. Cum oare as putea umple tot acest gol si oare cum as putea scapa de prapastia asta? Eu nu cred ca mai am scapare, nu cred ca mai am ceva bun de dat la schimb. Sunt doar o persoana care a gresit si nu se poate recupera.
Urasc situatia in care sunt, urasc toate aceste probleme care s-au complicat fara stirea mea, urasc faptul ca am ajuns sa depind de altii. Cum de am decazut atat de rau??? E o intrebare la care nu prea am nici un fel de raspuns. Si cel mai tare ma doare ca nu ma pot rupe de acest prezent… nici macar nu mai stiu ce imi doresc am ajuns sa-i las pe ceilalti sa gandeasca in locul meu. Am ajuns precum o epava, increderea mea s-a dus pe apa sambetei… recunosc sunt praf…
Adaugă un comentariu