Inca ma simt ca un copil, chiar daca de cele mai multe ori inca mai fac greseli si nu ma simt in stare sa le repar. Mi-am dorit sa fiu diferita, nimeni sa nu faca ceea ce fac eu si bineinteles nici macar sa nu indrazneasca sa faca ceva de genul acesta. In copilaria mea de foarte multe ori ma infuriam cand cineva incerca sa faca aceleasi lucruri ca si mine sau sa se joace cu aceeasi jucarie pe care eu mi-o doream. Insa enervarea mea ajungea la un nivel maxim cand cineva nu ma lasa sa citesc, sa scriu sau sa desenez.
Imi amintesc si acum zambind ca daca se intampla asta plangeam cu lacrimi de crocodil pana cand mi se dadeau inapoi toate lucrurile ce mi-au fost luate. Nu aveam pretentia ca cineva sa-si ceara scuze pentru asta, dar deveneam foarte violentă daca din pacate cineva se gandea sa imi rupa sau sa-mi strice lucrurile. Ceea ce se pare ca detest si acum. Nu imi place ca o anumita persoana sa-mi umble in lucruri sau sa mi le aranjeze dupa bunul sau plac, iar mama stie foarte bine cate razboaie a dus cu mine pe aceasta tema.
Acum, in ptezent este bine ca cel putin ea nu imi mai umbla in lucruri sau daca are nevoie de ceva mai intai ma anunta si apoi indrazneste sa se atinga de lucrurile mele. Nu sunt egoista, dar put si simplu nu imi place si detest sa-mi gasesc lucrurile ravasite.
Iar cine nu intelege asta, nu ma voi certa cu ei ci pur si simplu ma voi indeparta de aceste persoane, caci nu vreau sa fiu suparata mai tot timpul si sa nu ma pot voncentra la ceea ce am de facut. Cam asa am fost in copilarie asa sunt si acum doar cu cateva mici ajustari, dar temperamentul meu e inca acolo prezent pe baricade.
Adaugă un comentariu