Nu am mai scris de foarte mult timp aici. E adevărat m-am aglomerat cu nimicurile mele și nu am mai avut timp pentru ceea ce îmi place cel mai mult să fac. Sunt cea mai egoistă persoană din lumea asta, chiar dacă nu recunosc asta nici în ruptul capului. Sunt puține lucruri pe care le accept așa cum sunt fără să mă opun prea mult. Nu sunt un geniu, nu sunt nici cel mai bun om de pe acest pământ, ci din contră sunt o simplă muritoare ce vrea să trăiască veșnic. Nu, nu, nu… nu vreau să trăiesc sute de ani, ci vreau ca faptele mele și aici mă refer la acea parte de a dărui vreau să rămână în timp și să-i inspire ce ceilalți.
V-am spus nu sunt un geniu și nici nu îmi doresc acest lucru, ar fi o povară mult prea grea de dus în spate, asta cel puțin pentru mine… Am învățat în timp că a dărui înseamnă viață, zâmbet, o trăire interioară extraordinară. Cred că ați testat până acum acest sentiment unic și nu cred că mai este nevoie de o altă prezentare a acestuia. Uneori mă simt bolnavă dacă trece prea mult timp și nu am dăruit nimic. Asta mi-a rămas în reflex și am încercat pe cât posibil să-mi dezvolt această latură. Pentru mulți nu sunt decât o ciudată ce vrea să iasă în evidență, pentru alții sunt prea timidă, iar pentru mine lucrez la ceea ce eu numesc perfecțiune.
Îmi place să realizez lucruri care să meargă în acea direcție a perfecțiunii. O să îmi spuneți ca și până acum că nu există perfecțiune și că nu ai cum să tinzi către ceva ce nu există. Nu dragilor, perfecțiunea exită, iar pasiunea te va duce către perfecțiune. Poate că nu o să vă vină să credeți asta, dar nici nu mai are importanță asta, dacă voi credeți sau nu… În final fiecare va face tot ceea ce va dori și tot ceea ce voi veți crede că este perfect pentru voi…
Adaugă un comentariu