… nu mai am cuvinte… nu mai am ce să spun. Sunt complet confuză și orice aș încerca să fac acum este in zadar. De vină poate că sunt eu, de vină probabil că sunt ceilalți sau cel mai probabil suntem de vină cu toții… Suntem de vină pentru că acceptăm tot ce se întâmplă în jurul notru fără să ne punem prea multe întrebări și din când în când asistăm neputincioși la anumite tragedii.
Nu vreau să scriu și eu despre ce s-a întâmplat vineri seara în acel club blestemat, nu mai pot face și eu asta – s-a scris destul și probabil că se va mai scrie, dar eu una nu mai pot… După toate acele emoții puternice de vineri seara în care nu știam absolut nimic de fratele meu am încercat să mă detașez de cele întâmplate. Doar am încercat, căci nu am putut, am avut coșmaruri și îmi tot venea în minte că în acel club puteam fi chiar eu sau fratele meu.
Impactul a fost prea mare pentru toată lumea, cu atât mai mult când te gândesti că mergi să asculți muzică și de ce nu să socializezi cu ceilalți. Nu îmi permit să mă pun în locul acelor persoane care au fost afectate, nu îmi permit să fac asta, cum nici nu îmi permit să vorbesc despre durerea lor. Chiar dacă fiecare dintre noi percepe durerea diferit, tot durere rămâne și va fi acea durere care ne va unii pe toți într-un fel sau altul, mai târziu sau mai devreme…
Adaugă un comentariu