Din nou vineri și eu încă sunt la birou și nu fac nimic altceva decât să muncesc. Nici nu mai știu cât este ceasul, nici nu mai știu dacă îmi este foame sau nu… poate că îmi este sau poate că nu, totul pare a fi relativ, încât nici eu nu mă mai înțeleg. Nu credeam că uneori pot fi atât de ciudată, o fire atât de schimbătoare… Nu, nu credeam aceste lucruri despre mine, nici acum nu cred, dar există posibilitatea ca tocmai eu să mă fi obișnuit atât de mult cu ceea ce fac, încât ceea ce realizez acum nu este nimic altceva decât rezultatul unui reflex – și cam atât. Nu știu cum m-aș simți dacă într-o zi m-aș hotărî să schimb câte puțin din ceea ce fac acum.
Probabil că mi-ar fi puțin mai greu la început, ca mai apoi să intervină iar obișnuința și acest reflex păcătos. Chiar nu știu. Până acum nu m-am gândit la aceste lucruri sunt bucuroasă cu ceea ce fac și probabil de aceea nu m-a interesat să realizez și alte lucruri, la fel de interesante ca cele de până acum. Am înțeles de foarte mult timp că pot face lucruri foarte interesante și în același timp importante pentru mine, numai că o anumită senzație de neîncredere îmi dă mai mereu târcoale exact atunci când îmi doresc mai mult să fac ceva, să fac ceva pentru viața mea, să fac ceva pentru mine.
Sunt conștientă că frica mea de necunoscută este de vină și mă urmărește peste tot, dar tot încerc din răsputeri să mă detașez de acest lucru ce pare mai mult a fi în mintea mea decât în realitate. Sincer m-am cam săturat să alerg ca o disperată dintr-un loc un altul, acum tot ce îmi doresc este să găsesc acel loc perfect și să încerc să-mi văd de treaba mea mai departe. În plus de asta sunt curioasă cam câte lucruri ciudate mă mai așteaptă în această lungă și anevoioasă călătorie.
Adaugă un comentariu