Am obosit! Am obosit să caut acel ceva pe care mi-l doresc. Simt că pe undeva am greșit și am greșit atât de rău încât nu mai pot repeta răul făcut. M-am săturat să nu am timp de ceea ce îmi place să fac, m-am săturat de toate certurile din jurul meu. Vreau ceva nou m-am săturat de tot ce este vechi. De fapt cred că m-am plictisit de ele foarte rău, iar acum încerc să găsesc o soluție ca să ies din toată această încurcătură.
Mă întreb cum de am lăsat să se întâmple toate astea, deoarece nici măcar nu mi-am dat seama când s-a întâmplat asta. Încă nu am găsit nici o activitate nouă, dar sper să o găsesc înainte să obosesc în a căuta ceva benefic pentru mine. M-am schimbat brusc și nu știu cum de am reușit asta. Când îmi doream cu adevărat să mă schimb nu am reușit, iar acum când totul era aproape perfect s-a întâmplat acel ceva ce o bună bucată de timp s-a lăsat așteptat.
Prefer să nu mai spun nimic despre asta și prefer să-mi văd mai departe de drumul meu. Însă ce-mi doresc cel mai mult acum este să nu mai am parte de alte greșeli pe care într-o zi sau alta să le regret amarnic. Tot ce mi-a mai rămas sunt o mână de prieteni buni și bineînțeles câteva idei pe care nu mi le pot scoate din minte. Știu că am de partea mea părinții și pe fratele meu. Mă gândeam că poate printre primele schimbări pe care aș putea să mi le fac este un tatuaj.
Aș putea să-l rog pe fratele meu să mi-l facă așa am să suport durerea mult mai ușor. Am discutat cu ai mei despre această schimbare și nu mi-au comentat absolut nimic. Eu știu că ei îmi doresc tot binele din lume și mai știu că niciodată nu vor sta în calea fericirii mele indiferent de ce implică această fericire. Acum în aceste momete puțin mai libere și fără o presiune specifică tot ce vreau este să-mi găsesc liniștea necesară pentru a începe cu această schimbare. Poate cine știe începând de mâine voi avea mai mult noroc.
Adaugă un comentariu