Toată copilăria mea m-am hrănit cu poveștile spuse de bunica despre Crăiasa Zăpezii. Bunica mereu o învăluia într-o aură de mister ce mă ținea trează toată noaptea încercând să-mi imaginez prințesa zăpezilor. Și cum de obicei aveam și am o imaginație bogată aveam impresia că aceasta ia diferite forme și vine pe la ferestrele caselor.
Uneori îmi amintesc cât de tare mă speriam de ceea ce îmi imaginam, iar alteori îmi doream ca imaginația mea să prindă și mai mult contur. Îmi plăceau atât de mult acele povești legate de Crăiasă încât uitam să mă așez la masă și să mănânc.
Rămâneam cu gura căscată la tot ce povestea bunica, la toate acele întâmplări pe care uneori cu siguranță le inventa căci uneori nu se mai încrucișau așa cum ar trebui pentru a continua povestea. Pe atunci eram doar un copil ce înnebunea pe toată lumea să-i citească sau să-i spună povești.
Iar asta s-a întâmplat până în ziua când am început să citesc singurică tot ceea ce îmi făcea plăcere. Așa am reușit să citesc și să găsesc cele mai frumoase povești. Ca mult mai târziu să îndrăznesc să aștern pe hârtie primele mele povești.
craiasa zapezii
Iar dacă stau bine să mă gândesc nu cred că până acum am reușit să scriu vreo poveste despre Crăiasa Zăpezii… Dar cine știe, poate pe viitor voi avea mult mai multă inspirație, determinare și astfel încât să scriu cea mai frumoasă poveste despre această prințesă ce mi-a furat o parte din copilărie.
Adaugă un comentariu