Explicații m-am săturat să dau tuturor în legătură cu ceea ce se întâmplă cu mine. Uneori mi-e din ce în ce mai greu să vorbesc despre asta, de fapt îmi face rău și nu mă mai pot opri din plâns.
Știu că m-am lăsat copleșită de toate evenimentele astea ce par interminabile și în plus de asta încrederea mea a avut foarte mult de suferit. Și cum nici amintirile nu mai sunt ce au fost prefer să păstrez doar ceea ce nu îmi face rău.
Până și printre oameni am început să fac o selecție. Nu am nimic cu nimeni, dar în prezența anumitor persoane nu mă simt foarte bine. Nu știu de ce, nu am încercat niciodată să caut răspunsuri la această întrebare și poate că este mult mai bine așa.
Nu vreau să mai spun ceva în contradictoriu cu ceea ce simt deja. Nu ar fi corect pentru mine și nu ar fi corect pentru ceilalți, chiar dacă se spune că adevărul doare cel mai tare.
Și totuși în toată vâltoarea asta am întâlnit și persoana care să mă facă să zâmbesc. Ce-i drept m-a surprins că până acum nu și-a epuizat resursele întâmpinând toată încăpățânarea mea. Și într-una din zile mi-am făcut curaj și l-am întrebat de ce așa?
Iar răspunsul lui a fost foarte prompt – pentru că-mi placi. Și dacă o să citească asta o să-și dea seama singurel despre ce am scris aici, căci eu nu am să dau nici nume, nici nu am să relatez întâmplarea, ci doar am să spun că m-am bucurat de moment, chiar dacă am avut momente de ezitare.
Mai erau câteva lucruri de spus în acea seara, dar le-am păstrat pentru data viitoare. Până ne vom mai întâlni sper să-mi revin din starea asta. Cât despre cei care îmi tot cer explicații vă rog să mă căutați de mâine în colo. Azi mai mult ca niciodată am treabă și nu vreau să fiu deranjată.
Adaugă un comentariu