Nu-mi vine să cred cât de mult m-am schimbat. Am crezut la început că toate problemele se vor agăța de mine și nu voi găsi nici un fel de rezolvare. Mă gândeam în sinea mea că nu aș putea să trec peste toate acele întâmplări ciudate ce m-au făcut să regret timpul pierdut.
Au fost momente când m-am simțit ca o pacoste pentru toată lumea și m-am refugiat în adâncul dormitorului meu, fără să las vreo portiță cuiva deschisă pentru a intra. Comportamentul meu era asemenea unui om nebun. Și în plus de asta atacurile de panică se întețeau.
Recunosc nici acum nu am scăpat de aceste atacuri de panică, dar am învățat să opun rezistență și să mă descurc în situații extreme. Adevărul gol – goluț este acela că eu sunt o situație extremă. Oare când naibii am să reușesc să mă desprind de toate tâmpeniile care mă trag spre trecut?
comportamentul te poate scote din orice pericol…
Sincer habar nu am, dar sper să se întâmple asta cât mai curând. Un lucru e cert – am început să zâmbesc mai mult, poate și datorită lui, dar și celorlalți din preajma mea ce au știut prin ceea ce trec. Nu vreau să fiu o ipocrită, cu atât mai mult să pierd persoanele ce îmi sunt dragi și care m-am ajutat permanent fără să-mi ceară nimic la schimb.
Și cu toate astea încă mai am suficientă energie să mă ocup de tot ce mă interesează și să păstrez tot ceea ce îmi face bine și mă face să mă simt specială. Cu toate că nu am nimic mai special decât celelalte persoane… Sau poate că o fi de vină culoarea ochilor mei, forma și mărimea lor.
Sau poate o fi de vină comportamentul meu copilăros, ce uneori mai iese la suprafață fără să-l pot opri. Poate că în anumite momente este minunat, dar în altele îmi vine să-mi fac o gaură în pământ și să mă bag acolo… Offf, în viața asta totul este dificil.
Adaugă un comentariu