Întotdeauna a existat o concurență nescrisă între IOS și android. Au fost vremuri în care diferența de preț era atât de mare încât era diferența de la cer la pământ.
Apoi, ușor, ușor au apărut terminale ce au rezolvat problema asta. Chiar și pentru android. Așa că avem și pe acolo telefoane cu buget măricel. Pornind de la 3000 și ducându-se tot mai sus. Și mai sus.
Așa au apărut Samsung Galaxy S8 sau tot felul de alte telefoane ce concurează tot mai mult cu IOS-ul. Și să fim serioși.
Nu prea au reușit să facă lucruri uimitoare, nu au reușit să se dezvolte atât de mult și să întreacă sistemul de operare de la IOS.
Mă gândesc, în primă fază, la faptul că pe IOS poți rula cu un hardware mai slab, dar ești oarecum intr-un ecosistem inchis, pe când la android ai mai multă deschidere și foarte mulți te pot ajuta în situații diferite.
Așadar, sunt avantaje și dezavantaje pe care putem să le analizăm și să vedem ce se întâmplă. Chiar acum citeam despre opțiunea de amprentă ce poate fi foarte ușor furată. Citiți aici câteva detalii.
La iphone 8 se aude că vom avea ecran de sticlă sau curbat. Cred că de ceva ani de zile se anunță lucrul ăsta. Nu știu cât de relevant și credibil mai este așa ceva.
Eu cred că ar fi frumos să se pună toți la masă și să facă un produs bun. Cel mai bun de pe piață. Nu cred că este greu, eu zic că nu se vrea lucrul ăsta.
Ne dau cu țârâita performanță și aplicații tocmai pentru a ne obișnui să consumăm tot mai mult. Cică e marketing…
Adrian a zis
Inca sunt pe Samsung. S-ar putea sa trec totusi pe iphone generatiile viitoare.