Tindem spre tehnologii din ce în ce mai ciudate, ar putea spune unii. Începem să fim din ce în ce mai dependenți de tehnologie.
Dacă ne uităm bine, avem un telefon mobil în fiecare buzunar. E tot mai simplu să vorbești, să îți faci treaba cu el. Chiar și cei bătrâni sunt bine, reușesc să se adapteze în așa lume.
Totuși, se pune problema tot mai mult pentru mașinile autonome. Da, până la urmă vom ajunge să mergem cu mașina dintr-un loc în altul. Să o încărcăm în punctul X, mergem până în punctul Y, iar în punctul Z să schimbăm cu altă mașină.
Mi s-ar părea interesant lucrul ăsta, mai ales dacă ar fi și ceva automat, să nu mai ai deloc treabă cu condusul. Practic, vom ajunge să putem dormi liniștiți până la destinație.
De restul se va ocupa „sistemul”.
Eu zic că este un pas pentru cei care au nevoie de liniște. Dacă mergi în vacanță șoferii pică primii. Ei sunt cei mai obosiți, ei sunt cei mai dezavantajați.
Adaugă un comentariu