Am stat sambata seara si ma gandeam uitandu-ma pe peretii din dormitorul meu, la cele mai proaste obiceiuri ale mele. Cand eram mai micuta, mai pitica aveam mereu pe cineva care sa ma corecteze, sa ma indrepte si mai mult decat atat sa ma invete sa merg pe calea cea dreapta. Am avut unele abateri pentru ca acolo intr-un colt al sufletului meu inca se mai ascund mici neobrazari, care mai de care mai tampite si cateodata deochiate.
Una dintre aceste abateri ce mai tarziu a devenit un obicei cam tamp dupa spusele iubitului meu… ar fi nevoia mea acida de a bea in fiecare dimineata si apoi la munca cel putin o cafea. Cred ca nu a existat zi in care sa nu imi spuna ca nu este bine ce fac, ca imi bat joc de mine si ca mai mult de atat la un momendat o sa mi se faca rau din cauza acestei prostii, care mie una acum mi se pare fany…
Am fost asa putin dezamagita de iubitul meu, pentru ca nu am reusit inca sa il fac sa consume cafea asa cum consum eu sau macar pe jumatatea mea, dar cel mai important ar fi sa nu mai beau singura cafeaua dimineata… Singura ce spun eu singura, pentru ca nu-i chiar asa, singura nu sunt… sunt cu ale mele pasarele ce ma viziteaza in fiecare zi sa le dau cateva boabe de orez, mai exact sa-i hranesc asa cum i-am obisnuit.
Adaugă un comentariu