De ceva timp ma tot chinui sa ternim cu schitele pe un caiet si nu reusesc daca am desenat vreo sapte, opt pagini cred ca ar fi o minune, dar nu cred ca sunt atat de multe. Oricum mi-am cumparat caietul de foarte mult timp, de fapt cred ca din vara anului trecut cand am vrut sa-mi descopar talentul la desen. Spre deosebire de alti ani cand desenam numai flori, anul ce tocmai a trecut am incercat sa schitez pe acel caiet si alte desene nu numai flori si petale de flori. As putea spune ca am mai evoluat un pic, m desentat si fluturasi si vaze cu flori, abia astept sa-mi fac schitele cu rochiile pe care mi le doresc.
Nu am talentul fratelui meu, dar incerc si eu sa ma apropii de modul lui de relaxare, deoarece imi doresc sa il cunosc din ce in ce mai bine mai ales ca in ultima perioada nu prea am mai avut timp unul pentru celalalt, asa a fost sa fie, dar vreau sa repar aceasta nedreptate. Si poate pare cam ciudat, dar m-am gandit ca in fiecare sambata cand ajung acasa la tara sa ne asezam impreuna la biroul lui si sa incepem sa lucram la schite. Imi doresc lucrul asta foarte mult de aceea m-am si pregatit, mi-am cumparat tot felul de culori, carioci si vopsele pe care sa le folosim impreuna. Numai cand ma gandesc la acest proiect sunt atat de entuziasmata si chiar vreau ca pana la finalul acestei ierni sa termin caietul cu schite, apoi am sa vi-l prezint.

Adaugă un comentariu