Cum as putea sa uit acele zile in care gerul isi facea de cap si ingheta pana si pietrele, cum as putea sa uit acele seri friguroase cand eu si fratele meu stateam zgribuliti in fata sobei si mai aveam putin si ne urcam pe ea, oare cum as putea sa uit acele momente in care mama ne aseza in pat pe amandoi, unul langa celalalt pregatiti de somn, dar mai ales de povestea ce urma sa ne-o citeasca si bineinteles nimeni nu adormea pana povestea nu se tremina.
Cu tata nu am prea multe amintiri pentru ca el a fost un om mai rece, nu ma intelegeti gresit, ne iubeste, dar niciodata nu s-a apropiat de noi asa cum a facut-o mama. Iar munca lui l-a tinut mereu departe de noi, asa ca mai toata copilaria noastra am petrecut-o langa mama inncercand sa invatam lucruri care ne-ar putea fi de folos pe viitor, caci acesta era principalul scop al tuturor povestilor pe care ea le citea din diferite carti, iar bunica era foarte creativa si toate povestile pe care ni le spunea practic le inventa pe moment.
Acest lucru de care va spun acum, povestile inventate aveam sa-l descopar intr-o seara cand bunica era prea obosita sa observe anumite lucruri, iar noi nu aveam chef de somn si ne plimbam prin camera parca eram santinelele de la palat din povestile bunicii… ce vremuri! Ma intreb daca acesti copii din zilele noastre au parte de povesti spuse seara sau de jocuri pe care le tot inventau bunica si mama… cred ca nu, ei stau lipiti de calculatoare in timp ce pierd o perioada importanta din viata lor.
Adaugă un comentariu