Zilele trecute am reusit sa ajung pe la tara sa-mi vad parintii si fratele. E din ce in ce mai greu sa ajung pe la tara mai ales ca se apropie vara si lucrurile pe care le am de facut se inmultesc in loc sa se reduca. Dar nu ma plang eu de asta sper sa reusesc de fiecare data sa imi fac timp si pentru ai mei, chiar daca cateodata este atat de greu sa ajungin acea zona, cu toate ca nu este foarte indepartata de oras tot nu reusesc sa ajung. De la un timp am senzatia ca nimic nu merge bine, mai ales cand incerc sa fac totul pe fuga, mereu se intampla ceva gresit, mereu se intampla ca ceea ce vreau eu de fapt sa fie pe dos si uite ca asa in loc sa-mi fac spatiu si ordine in treburi mai rau le incurc, de nu mai poate nimeni sa ma ajute sa le mai descurc.
Cand am ajuns acasa am avut senzatia ciudata ca vad asa cu ochii deschisi imagini din copilaria mea. Printre ele am vazut cateva secvente si cu mata mea preferata, dar pe care am pierdut-o cu ceva timp in urma. Mi-am amintit de dimineata in care am fost la bunica sa ma joc ca de obicei si m-am intrebat asa senina si vesela cum era ea, daca vreau sa am grija de pufosenia ei pana se intoarce. La inceput am crezut ca-mi da o jucarie ceva de plus, dar cand am vazut micuta creatura nu mai puteam de bucurie.
Imi amintesc si acum cat de prapadita era… ne-a luat ceva timp, mie si fratelui meu pana am invatat-o sa manance singura din farfuria ei. Mai intai a trebuit sa o hranim cu biberonul ca pe un copil mic, apoi a trebuit sa o invatam sa-si faca nevoile afara. Parca si acum ma amuz cand imi amintesc cat de urat se manifesta pisicuta noastra cand voia sa ajunga afara, pentru ea nu conta ca era miezul noptii voia afara si era in stare sa faca orice numai ca noi sa ne trezim si sa-i deschidem usa asta pana si-a facut ea un loc sa iasa si sa intre cand avea ea chef fara sa ne mai deranjeze pe noi.
Cred insa cu tarie ca cele mai frumoase momente erau acelea cand voia mata sa se rasfete sau sa primeasca mancarea ei preferata, mancarea de la petkult. Avea obiceiul sa se aseze pe tine si sa inceapa sa toarca, nu conta ca stateai pe scaun sau ca se chinuia si se cocota pe spatele tau pana se aseza ea confortabil pe umarul tau… off, ce mai vremuri frumoase si uite cat de repede s-au dus.
Adaugă un comentariu