Mai sunt câteva luni de zile și prietena mea cea mai bună se căsătorește. Ăsta pot spune că este un adevărat motiv pentru a sărbători. Cu toate că eu nu sunt persoana cea mai indicată care să petreacă îmi place foarte mult să mă bucur pentru persoanele dragi mie din jurul meu. Nu știu cum o să mă descurc eu în ziua cea mare și spun asta pentru că eu sunt cu mult mai emotivă decât prietena mea, iar emoțiile sunt mult mai intense.
Sper cu toate astea să nu am nici o problemă și să nu încep să plâng înaintea ei. Nu îmi doresc să o fac șî pe ea să plângă tocmai în cea mai importantă zi din viața ei. Când mă gândesc la câte chestii am de pregătit simt că nu mi-ar ajunge timpul, iar lunile până la nunta acesteia sunt insuficiente pentru ideile mele. Cred că aceasta este cea mai proastă perioadă pe care o întâmpin. Să știi că ai multe de făcut, să înțelegi că ești capabil să le faci, dar să ai prea multe idei încât să nu mai știi pe care să o aplici și pe care nu.
De aceea spuneam de multe ori că nu sunt mulțumită cu starea mea de creativitate și că am nevoie câteodată ca mintea mea să fie limpede. Mai exact plată încât nici o idee să nu poată să-mi rămână întipărită. Recunosc am și momente în care am nevoie de foarte multe idei și atunci în acele momente fac exact ceea ce îmi place cel mai mult.
Dar să revenim la nunta prietenei mele, căci aici am ceva mai mult de muncit și de pus la punct anumite situații. În primul rând că ar trebui odată să mă hotărăsc cu ce o să mă îmbrac și aici mă refer la rochiță, dar trebuie să merg pe undeva la o sală de dans unde să învăț câțiva pași de dans, căci în ceea ce privește dansul sunt afon.
Nu știu ce rochiță să îmi fac. Da ați auzit bine. Eu vreau să îmi fac rochița pe care o să o port la nunta Alinei. M-am gândit la un model destul de simpăticuț, dar pe cât de frumos și plăcut este, pe atât de dificil este de pregătit și de realizat.
Cât privește dansul cred că am să-mi iau prietena să căutăm ceva în speranța că ne vom descurca mult mai bine în seara cu pricina. Și tot așa am găsit cel mai bun curs de dans pentru nunta ta de la Joie de Vivere unde sperăm să învățăm ceva nou. În rest toate bune și frumoase până la momentul în cauză.
Adaugă un comentariu