Am primit în ultima perioadă suficiente mesaje în care toată lume îmi spunea oarecum că urăște vremea de afară. Știu că atunci când plouă nimic nu e plăcut, cu atât mai mult dacă mai bate și vântul. Dar eu, nu, nu pot urî vremea asta… mă face să mă simt atât de specială.
Asta am simțit de pe vremea copilăriei, când toată lumea țipa la mine să nu mai stau în ploaie și să trec în casă. Îmi amintesc foarte bine zilele în care eram răcită și încercam să ies afară și să stau în ploaie. Numai bunica de câte ori nu m-a certat pentru asta…
Acum dacă aș putea aș sta în ploaie numai ca să mai aud o dată vocea bunicii. Nu știu momentul când noi două ne-am apropiat atât de mult, dar știu că după ceva timp îi plăcea să stea cu mine în dreptul ferestrei și să ascultăm ploaia. Câte povești nu mi-a spus legate de stropii de ploaie, de vânt și de cerul închis.
copilaria-mea
Păcat că atunci în acele momente nu am fost în stare să le scriu undeva pe toate. Nu știu de ce, dar întotdeauna poveștile ei păreau reale, iar uneori îmi dădeau fiori. Acum în aceste zile pline de ploaie, nu mă simt tristă și nici singură, ci din contră mă gândesc la momentele frumoase pe care le-am petrecut cu acea persoană dragă.
Probabil că niciodată nu o să mai simt ploaia așa cum o făceam atunci, dar acum de fiecare dată când plouă îmi reamintesc cum se simte ploaia. Și da pentru mine ploaia nu înseamnă tristețe, ci mai degrabă o amintire din trecut.
plăcerea-mea
Adaugă un comentariu