Incerc sa ma motivez in fiecare zi pentru a face cate ceva bun in viata asta. Si incep motivarea in fiecare dimineata cu cate o ceasca de cafea buna, aromata si perfecta pentru aceste zile ploioase. Chiar si asa racita inca mai gasesc motive pentru care sa ma dau jos din pat si pentru care sa imi focalizez energia pe lucrurile pe care mi le doresc. Chiar daca persoane importante din jurul meu imi tot amintesc ca odata si odata tot am sa cedez eu nu, nu ii ascult. Inca mai am suficienta forta pentru a schimba totul in jurul meu si chiar daca sunt visatoare asta nu inseamna ca o sa stau cuminte intr-un colt si o sa-i las pe ceilalti sa-mi hotarasca viata.
Cel putin nu acum. Am lucruri mult mai importante de facut. Sunt lucruri ce il implica pe fratele meu, pe ai mei parinti si bineinteles persoanele apropiate mie pe care le respect. Chiar daca de multe ori sunt in criza de timp, prefer sa-mi scurtez orele de somn pentru a-mi duce la bun sfarsit toate aceste proiecte pe care mi le doresc. Uneori sunt atat de implicata in ceeace fac incat uit ca mai trebuie sa mai mananc sau sa ma hidratez. Ceva de genul asemanator s-a intamplat si in aceasta vara, cand m-am chinuit sa-mi termin un proiect si se pare ca va trebui sa-l mai aman o perioada de timp.
Nu stiu daca imi va ajunge toata viata asta pentru a duce la bun sfarsit tot ceea ce-mi doresc sa fac. Dar stiti cum se spune speranta moare ultima. Si cum nimic nu iti poate lua acest drept in a spera si in a visa totul este posibil. De aceea m-am hotarat sa-mi folosesc creierul la capacitate maxima. Ei bine nu stiu care este acea limita de maximum pentru creierul meu, dar imi face placere sa experimentez aceasta noutate. Sunt curioasa sa vad atunci ce se poate intampla…
Adaugă un comentariu