Imi place sa dansez… Asta mi-a placut din prima clipa cand am vazut-o pe bunica dansand. In acel moment ma gandeam ca intr-o zi am sa fiu ca ea, ca intr-o zi am sa pot dansa asa cum ea dansa in fata mea. Bineinteles ca toate aceste planuri au fost intrerupte la un momendat, mai ales in acel an cand am crezut ca totul era pierdut si spulberat. Cand imi amintesc inca mi se mai face teama, iar frica imi cuprinde fiecare centimetru din corp.
Cum as putea oare sa uit de acele clipe de cosmar cand tocmai acelea mi-au distrus drumul catre dans. Exact in momentul in care m-am apropiat mai mult de dans exact atunci planurile mele au fost spulberate. Exact atunci cand a inceput sa-mi placa orele de balet si sa le pretuiesc din ce in ce mai mult, exact atunci am cam pierdut tot. Mi-a fost greu, extrem de greu sa inteleg ce se intampla in jurl meu, in special ca nu prea erau lucruri de inteles si toate cele se invarteau in capul meu dar nu-si gaseau rostul. Am pierdut multa vreme gandindu-ma ce s-a intamplat atunci, dar parca si mai greu mi-a fost atunci cand a trebuit sa infrunt momentul adevarului.
In acel moment am zis ca viata mea s-a oprit, iar timpul nu mai avea nici un farmec. Imi pierdusem speranta pana in ziua cand mi-am dat seama ca motivul pentru care eu traiam era cu totul si cu toul altul. Trebuia sa rasplatesc intr-un fel bunavointa celui de sus, ca inca ma lasase aici pe pamant. Asa am inceput sa lupt cu mine, cu ale mele ganduri negre si bolnave. Si in cateva luni bune, grele si pline de dureri am reusit din nou sa invat sa merg. Pe atunci ca si acum de altfel mi-e teama sa nu se observe atunci cand merg ca am acel defect ramas la unul din picioare.
In schimb viata mea a mers inainte, chiar daca pe atunci gandeam ca nu mai pot ajunge la orele de balet (ceea ce s-a si intamplat ulterior) am incercat sa invat alte tipuri de dans, alte forme ale dansului. Credeti ca mi-a fost usor? Nu, dar ambitia mea a fost mult mai mare decat a mea durere asa am fost sa iau lectii de dans. Iar daca la inceput parea atat de greu, acum in prezent este mai mult o joaca pentru cei mici. Poate cine stie curand voi trece la urmatorul nivel…
Adaugă un comentariu