… like a shadow

Am invatat sa-mi pacalesc moartea, de fapt in fiecare zi fac glume pe seama ei – ea ma vrea eu o refuz politicos – inca mai am treburi de facut pe ici pe colo. Am cunoscut-o cu aproximativ  cinci, sase ani in urma si de atunci ne tot impiedicam una de alta, like a shadow. E ca intr-un dans cine paseste gresit se impiedica si cade, doar ca aici cine se clatina s-ar putea sa nu se mai ridice – cam asa stau lucrurile in nebuna asta de relatie pe care o avem.

Daca la inceput nici macar nu puteam sa ma concentrez la altceva acum si teama a disparut, tristetea la fel nu mai am nici un sentiment legat de ea si chiar si asa daca trece o zi din viata mea si nu o simt in preajma mea parca mi se pare ciudat, parca n-as fi eu, oricum ar fi ma pregatesc pentru ea, doar ca s-a invatat ca trebuie sa ma astepte ceva timp pana imi termin eu toate proiectele.

Si un pact daca am fi facut nu cred ca ne-am inteles asa de bine, ea stie sa astepte, iar eu imi duc planurile la bun sfarsit e ca intr-un joc fara final, cel putin pentru un moment. As fi vrut sa pot face mai multe, dar uite ca nesuferita asta ma cam limiteaza si imi pune piedici la fel cum si eu o mai pacalesc din cand in cand, dar cand va sosi acel moment nu vreau sa am nici un regret, nici o urma de tristete, atunci voi fi cea mai fericita… pana atunci mai e ceva…

https://www.youtube.com/watch?v=4HRC6c5-2lQ