Sunt momente în viața asta când vrei să fii singur. Pur și simplu nu ai nevoie de compania nimănui și nici nu simți lipsa cuiva. Asta se întâmplă și cu mine în mare parte. Nu mai am nimic de pierdut și de aceea îmi permit orice tip de risc. Nu pot spune că sunt extrem de mulțumită cu ceea ce am realizat până acum, dar știu că pot face și mai mult decât atât.
Poate că energia mea, asta de a face ceva, vine și de la faptul că sunt foarte orgolioasă și îmi place să fac lucrurile singură. Și nu e vorba de a mă chinui, așa cum cred unii dintre apropiații mei, ci pur și simplu îmi place să mă descurc singură.
Să nu credeți că eu nu am momente când am nevoie de ajutor, doar că mi-am făcut o selecție a persoanelor cărora să le cer ajutorul. Chiar dacă ei se mai supără din când în când pe mine, pentru că nu îi las să mă ajute, ei știu foarte bine, că de cele mai multe ori încerc să mă descurc în toate de una singură. Cred că și ambiția mea are un anumit aport în toate astea, căci așa sunt eu de fel – ambițioasă, orgolioasă și câteodată foarte rea.
Astăzi am simțit printre multe altele nevoia de a sta singură, poate că e de vină și ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă, poate că și stresul abia acum începe să-și facă efectul… habar nu am… Un lucru este cert, nu am să mă opresc din a-mi termina proiectele. Nu vreau ca ziua de mâine să mă prindă cu un regret în plus. Și nu îmi place nici să-mi las treburile neterminate.
E adevărat că motivația mi-o găsesc în lucruri simple, mărunte ce nu sunt băgate în seamă de foarte multe persoane, dar asta nu înseamnă că nu pot face ce-mi doresc. De multe ori mi-am impus unele chestiuni pentru a putea învinge anumite temeri ale mele.
După ce ai parte de anumite probleme, parcă nu-ți mai vine să te bucuri de ceea ce ai, de oamenii de lângă tine și chiar de ceea ce poți face împreună cu ei. Pe de altă parte și dacă ai încerca să-ți negi problemele tot nu poți scăpa de ele.
cristi a zis
Se cheama ca esti o fire mai rebela si ca faci ceea ce iti plsce …….
Asta nu are legatura cu mila …..e o treaba de …demnitate sau de firea ori- caruia dintre noi………