În sfârșit după atâta timp mohorât mai avem și noi parte de o zi frumoasă cu soare. O așteptam de ceva timp mai ales că vânam momentul cu ceva soare și temperatură ceva mai ridicată pentru a putea spăla câte ceva de prin casă. Cu alte cuvinte așteptam o zi bună, în care să nu plouă pentru că îmi doream foarte mult să mai fac o curățenie generală în toată casă. Mulți dintre prieteni mi-au spus că sunt foarte tipicară în acest sens și ei de câte ori au ocazia să mă viziteze de atâtea ori mă văd ba că încerc să reorganizez casa, ba că nu îmi convine mie ceva și iar mai curăț câte una câte alta de prin casă și tot așa.
Ei s-au obișnuit cu mine și de aceea de foarte multe ori am hotărât să ne vedem, adică să iesim în oraș de fiecare dată când este urât afară. Probabil că o să-mi spuneți că am înnebunit, dar nu îmi pasă, mie îmi place să stau într-un spațiu curat și indiferent că trebuie să curăț în fiecare moment ceva nu mă las bătută așa ușor. Știu că am dus curățenia la extrem sunt conștientă de asta, ba chiar uneori mă înfurii foarte rău dacă cineva îmi strică tot ce am făcut. Și nu știu cum naiba se face că de la o vreme, mai toată lumea este împotriva mea. Eu încerc să fac curățenie într-o parte și găsesc dezastru în cealaltă parte…
Chestia asta nu îmi place și pentru că nu am avut cu cine să mă înțeleg i-am spus iubitului meu că eu nu mai fac curățenie și dacă are nevoie de ceva să-și facă singur. Bineînțeles că nu am putut să fac asta, numai după două zile mi se părea că trăiesc într-o cocină de porci și mi-am zis că orice aș face eu nu îi pot schimba acum nici pe el, nici pe ai lui. SIngurul lucru ce mi-a rămas de făcut a fost acela să mă mobilizez și să încep să curăț din nou casa, fără să mai stau pe gânduri. Nu știu cum vă descurcați voi, dar eu în astfel de situații îmi este din ce în ce mai greu și cred că în curând o să-mi dau demisia din această casă, căci nu mai pot în acest ritm…
Adaugă un comentariu