Nu am înțeles niciodată de ce relațiile se destramă după o bună perioadă de timp. Probabil că de foarte multe ori ne grăbim să găsim fericire în oricare altă parte și mai puțin lângă cel de lângă noi, din dreapta sau din stânga noastră. Și nu vreau să bag toate relațiile în aceeași oală, numai că unele persoane merită apelativul de porci.
Am înțeles că ieși dintr-o relație când aceasta nu mai funcționează, dar ieși măi nene înainte să-ncerci și alte suflete. Și da la capitolul ăsta am greșit și eu pentru că am inventat o altă relație când nu era cazul. Deși nu era adevărat am crezut că așa scap mai repede și nu mă mai confrunt cu diverse chestii care mă dureau.
Printre multe altele am înțeles cam târziu că unele relații sunt făcute doar pentru a te maturiza și pentru a te transforma într-o persoană cu mult mai puternică decât înainte. Și chiar dacă o astfel de relație lasă urme adânci și cicatrici nu uita că le poți ascunde cu zâmbete și momente fericite.
Da știu o să-mi spui că nu poți. Că ești femeie și că ești foarte fragilă mai ales în aceste momente grele.Ridică-ți fruntea plină de striații, ochii roșii și plini de lacrimi și ascultă-mă cu atenție: nu ești slabă, doar nu ai reușit încă să te cunoști îndeajuns de bine.
Nici o femeie nu este slabă, ba din contră puterea unei femei dezamăgită devine de două ori mai mare și izvorăște din interiorul ei. Iar dacă ai de gând să plângi în continuare să știi că nu îți face bine. Plânsul duce la depresie, slăbești fără să vrei și devii ca o umbră. Nu cred că asta îți dorești. Fugi repede la prima oglindă pe care o nimerești în drumul tău și privește-te cât de minunată ești… cât de frumoasă poți fi.
Frumusețea ta vine din interior, nu de la iubitul tău, care acum a devenit doar un fost. Nu-ți chinui nopțile gândindu-te la el, ba din contră odihnește-ți trupu pentru a-ți împlini sufletul. Bunica avea obiceiul să-mi spună deseori: „de ce să-ți chinui sufletu pentru cineva care nu merită?”
În timp ce tu plângi și mai, mai te dai de ceasul morții, el pur și simplu te ignoră și puțin îi pasă. Și dacă stau lucrurile așa, de ce să te consumi tu pentru el? De ce să faci tu riduri din cauza lui? Nu are nici un rost să te îmbolnăvești pentru el, dacă a ales să plece e clar că nu se va întoarce…
Știi e posibil să se întoarcă, dar nu acum. Va mai trece o perioadă (nimeni nu știe durata ei), te vei pune pe picioare, vei găsi într-un sfârșit un rost al vieții tale și exact atunci când totul e perfect pentru tine, exact atunci se va întoarce să-ți dea planurile peste cap.
Nu sunt în locul tău, nu mă pot pune în pielea ta, dar știu exact ce simți și există un moment în care va trebui să te decizi ce vei face. Vei lăsa trecutul să-ți dea din nou viața peste cap sau vei lăsa trecutul în urmă și te vei bucura de prezent și viitor.
E alegerea ta și numai tu poți decide cine poate avea loc în viața ta și cine nu. Eu sunt doar o străină nu îmi permit să-ți influențez decizia, dar amintește-ți că ceea ce nu a mers din prima nu va merge niciodată. De ce să te lupți cu morile de vânt când poți zbura veselă pe-o câmpie plină de flori…
Tu alegi ce îți convine, dar ai grijă ca ceea ce alegi să nu te lase baltă în cel mai nepotrivit moment. Șterge-ți lacrimile, fă doar ce-ți trece prin cap, alungă-ți gândurile negre și privește optimistă către o nouă zi de mâine. Acum fugi și odihnește-te o să ai nevoie, nu se știe niciodată cine te va aștepta mâine la colț de stradă cu un buchet de flori în mână.
Adaugă un comentariu