Cand am zis ca terminam cu operatiile tatei si ca usor usor ne revenim mai mai dat peste o problema. Parca nu erau suficiente toate astea mai aveam nevoie de inca una noua care sa ne ingrozeasca si sa ne puna pe drumuri si mai mult. La controalele de rutina ale tatei aveam sa aflam ca el sufera de foarte mult timp de astm, ceea ce nici macar el nu stia. A fost un soc atat pentru el cat si pentru noi. Si ca de obicei descurcati-va sa faceti rost de aparatul de oxigen si de tot ce avea nevoie pentru noua lui boala cronica. M-am tot gandit daca boala lui este strans legata de tigarile pe care le fuma fara oprire, iar acum sunt foarte fericita ca am renuntat la ele din timp, fara sa mai dau si eu peste alte probleme.
Cu toate ca de probleme avem mereu parte de aceasta data am stiut sa ne mobilizam si nu am mai intrat in panica chiar atat de rau. Cand ii stii pe toti acasa, parca este mult mai bine, decat sa-i stii prin spitale sau mai stiu eu pe unde. E bine totusi ca toate astea intr-un fel sau altul ne-au unit mai mult sau cel putin asta s-a intamplat cu mine, caci despre fratele meu nu pot spune ca relatia lui cu tata a devenit mai buna. Imi doresc ca toata aceasta nebunie dintre ei sa se opreasca si sa incerce sa ajunga la o cale de conciliere. Speranta ca intr-o zi ne vom intelege cu totii inca nu am pierdut-o, de altfel este printre singurele, pe care am reusit sa le pastrez intacte.
Visez la ziua aia in care o sa ne asezam toti la o masa si nici unul dintre noi sa nu mai fie suparat pe celalalt. Daca mi s-ar indeplini aceasta dorinta, celelalte vor deveni floare la ureche si bineinteles timpul ma va ajuta sa mi le duc la bun sfarsit. Dar pana atunci drumul este lung si anevoios, poate ca mai anevoios ca niciodata, dar asa cum am spus merita sa mai incerc macar o singura data sa-i fac sa se impace unul cu celelalt, macar asa de dragul a ceea ce inseamna familie.
Adaugă un comentariu