Ce tarziu mi-am dat seama ca am pierdut o gramada de timp pe lucruri inutile, care mi-au complicat viata in loc sa ma ajute sa-mi depasesc anumite situatii neplacute, de care am avut parte. In toate aceste greutati am avut parte de sprijinul mamei care m-a ajutat sa inteleg si sa vad lucrurile asa cum sunt ele in realitate si nu cum mi-as fi dorit eu. Recunosc nu sunt persoana perfecta, nu am nimic din ceea ce are un om perfect si mai mult de atat uneori imi pierd speranta si vointa ce mi-a mai ramas.
Nu stiu cum sunt alte mame pentru ca eu am doar una, care intotdeauna a stiut sa ma aduca pe drumul cel bun, chiar si atunci cand totul era pierdut sau eu credeam ca totul e pierdut. Am avut momente cand am crezut ca o simpla prietenie ma poate ajuta, asa am inceput sa-mi caut prieteni, pe care sa ii abordez si pe care sa-i tin aproape de fiecare data cand am nevoie de ei sau cand ma bucur de anumite chestii.
A durat asta ceva, cativa ani, dar intr-un fel sau altul mi-am dat seama ca acei prieteni nu faceau nimic altceva decat sa-mi agraveze situatia si sa-mi aduca si mai multa tristete. Singura care nu m-a parasit in acele momente cumplite a fost, este si va ramane mama, pentru ca ea stie tot si daca nu stie simte. Ea mi-a spus intr-o zi ca nu trebuie sa-mi urasc prietenii, ci mai degraba eu sunt vinovata pentru ca nu i-am gasit pe cei potriviti si in afara de asta timpul nu este trecut in a-mi gasi adevaratii prieteni… inca ii mai caut si sper sa ii gasesc!
Adaugă un comentariu