Sunt mulţumită de viaţa pe care o duc acum. Sunt mulţumită de ceea ce fac și mai mult decât atât îmi dau seama câte lucruri frumoase pot realiza. Poate că nu sunt o persoană atât de perfecţionistă pe cât îmi doresc. Cu toate astea de foarte multe ori încerc să-mi dovedesc în fiecare zi că sunt mult mai bună decât ziua precedentă.
E o porcărie să afirm că le știu pe toate sau că le înţeleg pe toate. Nimeni nu poate face asta oricât de înţelept ar fi. Știu, poate că aveţi dreptate sunt unii oamenii ce spun tare, răspicat că ei știu și înţeleg totul. Asta este problema lor nu a mea.
Problema mea devine atunci când nu sunt lăsată să fac ceea ce îmi doresc. Până acum slavă Domnului nu am întâmpinat astfel de probleme, deși în astfel de situații ar cam trebui să fiu cu mult mai precaută. E adevărat că lumea în care trăiesc nu este una perfectă. Dar asta nu înseamnă să fiu mereu supărată, amărâtă și de cele mai multe ori să-mi plâng de milă. Nu!
Asta nu se poate, iar pentru că îmi doresc ceva mai mult sunt în stare să-mi creez propria mea lume. O lume mai bună în care toţi oamenii să simtă gustul fericirii. Știu că această mică lume va fi extrem de greu de realizat. Nu-mi pasă. Eu îmi voi urma visul fie că este ultimul lucru pe care îl voi face. Dacă oamenii nu ar fi fost atât de încăpăţânaţi lucrurile ar fi stat cu totul și cu totul altfel.
Cum nu pot schimba oamenii dintr-o pocnitură de deget sunt hotărâtă să mă schimb mai întâi pe mine… Apoi cu restul voi vedea ce se întâmplă.
Cum am spus și la început sunt fericită pentru ce am, iar asta îmi aduce acel gram de mulţumire care-mi lipsea.
Adaugă un comentariu