Nu inteleg cat de ciudata poate fi viata unui om. Daca am trecut cu bine peste saptamana asta cu toata aglomeratia, cu doua schimburi de facut si mai mult decat atat cu agitatia corespunzatoare, cred ca inca mai am suficienta energie pentru lucruri frumoase. Inca putina munca si o sa-mi dau seama de rezistenta mea, daca mai pot face fata noilor provocari sau nu?
Aceasta este o chestiune care ma framanta si pe mine si la care inca din pacate nu stiu raspunsul. Sunt obisnuita sau muncesc mult, de fapt daca nu as munci nu stiu cum as putea suporta plictiseala. Cat despre ceilalti habar nu am. Nu stiu daca ma incadrez in acelasi tip de grupulet sau probabil ca eu sunt mai ciudata decat ei.
Nu vreau sa ma gandesc la acele zile in care o sa ma imbolnavesc si n-o sa pot face nimic. De fapt gandul asta ma ucide si ma enerveaza asa ca m-am hotarat sa nu ma mai gandesc la asta si sa muncesc atat timp cat creierul functioneaza si inima pompeaza. Asa ca oboseala va trebui sa stai departe de mine, pentru ca nu am sa-ti dau ocazia sa ma surprinzi, altfel spus – spor la munca, mie!
Adaugă un comentariu