Am povestit in articolele trecute ca la sfarsitul saptamanii trecute mi-am permis sa fac o mica aroganta. Si anume mi-am permis sa-mi iau lumea in cap si sa plec vreo trei zile pe la munte. Mi se facuse atat de dor de munte incat simteam ca zilele mel se vor termina curand daca nu ajung acolo. Sunt disperata dupa munte, peisaje montane, dar mai mult sa strabat muntele, iar situatia asta nu o poate schimba nimeni. Cred ca daca m-as fi nascut in varf de munte nu as fi fost atat de atrasa de munte, chiar daca mama spune ca sunt innebunita dupa munte, deoarece am crescut in satul meu de la poalele dealurilor. Poate ca si asta este o parte din vina, dar stiu sigur ca daca nu mai am forta pentru nimic si vreua un energizant puternic am nevoie de cateva zile petrecute la munte.
Am avut ocazia sa merg la munte cu verisoara mea, Ana si cu prietenul ei, Stefan si bineinteles nu putea sa lipseasca iubix. Caci de nu pot pleca nicaieri fara stirea, voia lui, daca nu chiar ma insoteste peste tot. Uneori am senzatia ca ma sufoca prea mult cu iubirea lui, nici pe acasa, pe la ai mei parinti, nu mai pot merge caci trebuie sa-i spun lui iubix unde plec. Si da am plecat din acest oras, deoarece caldura a navalit in apartament si nu ma mai puteam concentra la munca mea, de aceea am preferat sa plec cat mai departe de oras si sa merg in varful muntelui.
Stiam ca racoarea muntelui imi ba da aceea energie de care am nevoie si mai mult decat atat ma va ajuta sa-mi pun gandurile in ordine, fara prea multe texte sau alte tampenii care imi apar mereu in minte. Tind sa cred ca mintea mea nu-i facuta sa stea intr-un singur loc, intr-un singur birou. Am nevoie de libertate pentru a fi creativa, pentru a da tot ce-i mai bun din mine, desi mi-e din ce in ce mai greu sa-mi gasesc timp liber pentru activitatile mele in aer liber. Voi ce ati facut in aceste zile caniculare?
Adaugă un comentariu