Ma simt rau! Nu stiu de ce sau care este motivul, pur si simplu nu ma simt bine, iar cum ar spune fratele meu, nu sunt in carapacea mea, caci aceasta este expresia lui. De foarte multe ori am stat departe unul de celalalt nu pentru ca voiam asta, ci pentru ca destinul nostru a fost mai mult separat decat impreuna. Nici macar nu stiu cand s-au intamplat toate acele lucruri, nu stiu care a fost exact ziua in care ne-am despartit practic, caci teoretic am proasta vaga impresie ca am facut acest lucru din ziua cand am plecat la scoala, iar el inca se mai ducea pe la gradinita. Mi-as fi dorit ca lucrurile sa fi stat altfel, sa putem sta impreuna mai mult timp, sa povestim si de ce nu sa facem glume unul pe seama celuilalt, asa cum ne obisnuisem in copilarie, dar toate astea nu mai sunt posibile acum, chiar daca ele imi lipsesc enorm…
Am vrut sa ajung pe acasa in momentele mele libere, dar niciodata nu m-m potrivit cu fratele meu, caci in momentele mele libere el lucra cu drag si spor si bineinteles nu era acasa. Atunci ca sa nu stau singura intr-un loc si sa fac in asa fel in cat sa-mi mai pacalesc tristetea mi-am anuntat o prietena din Suceava ca vreau sa o vizitez si ca vreau sa-mi arate locuri noi din imprejurarile unde aceasta locuieste. Si pentru ca am realizat ca aceasta abia astepta sa ma vada acolo n-am mai stat mult pe ganduri. Mi-am facut bagajul pentru doua, trei zile, am inchist tot ce era de inchis si am asigurat casa, apoi m-am urcat in primul tren catre Suceava. A fost una dintre cele mai plictisitoare calatorii cu trenul, dar nu am vrut sa ma plang cu asta, mereu am sperat ca voi ajunge in Suceava curand si imi spuneam: hai ca nu mai e mult si ajungi.
Cand am ajuns prietena mea era deja in gara si ma astepta. A fost primul gest din acea zi din multele care au urmat. Ne-am dus casa la ea cu bagaje, am salutat lumea de pe acolo, ca mai apoi prietena mea sa-mi spuna ca are deja un plan facut pentru timpul petrecut cu ea si ca nu trebuie sa-mi fac griji. Apoi mi-a spus daca as fi buna sa merg cu ea la un salon de infrumusetare pentru ca ar dori sa-si schimbe putin infatisarea. Adica domnisoara se referea la faptul ca ne-ar prinde bine o sedinta de masaj, epilat si de ce nu o intretinere faciala. Nu am mai spus nimic doar ca am cerut ceva detalii depre serviciile oferite acolo inainte sa ajung in acel salon, iar ea mi-a dat urmatoarea adresa: www.epilaredefinitivasuceava.ro.

Adaugă un comentariu