Bine, e mult zis lansezi în muzică, dar acum, în era Youtube, poți face imediat milionul de vizualizări. Poate și mai mult. De ce nu?
Iată că, în 2017, e extrem de simplu să te faci remarcat.
Și sunt multe lucruri pe care le poți face, din punctul meu de vedere.
Remix-uri pentru melodiile cunoscute
Vorbesc din punctul de vedere al unui creator de conținut, al unui om care face melodii: compozitor.
Poți lua melodia momentului și îi poți face remix. Ca să fii sigur de succes poți pune și o poză mai deocheată sau o fată care dansează provocator.
Cel mai bun exemplu este melodia de mai jos. Știm că a ajuns în topuri și în preferințele multora, așa că e extrem de simplu să ajungi la recomandări.
Cover-uri pentru piesele importante
Într-un fel sau altul fata care a fost la Eurovizion anul acesta fix asta a făcut. Făcea cover-uri, încerca să își facă imagine pe Youtube apoi a participat la competiție. De acolo a fost foarte simplu și cu o melodie de impact a reușit să câștige încrederea publicului și a celor din juriu.
Rămâne de văzut dacă aceștia vor ajunge să se facă remarcați așa cum se face Andra sau cum sunt alți artiști consacrați de la noi. Să se poată menține de-a lungul anilor.
Adaugă un comentariu