E o perioadă destul de lungă de când mi-am renovat casa. Am ales să fac asta tocmai din prisma faptului că lucrurile nu mai erau atât de ok. Încercam din răsputeri să trag de cele vechi, așa că ne-am hotărât să luăm un împrumut să renovăm casa.
Știu că nu este cea mai bună idee, dar a fost imperios necesar. Chiar nu se mai putea sta. Și, ca să reușesc să fac pe părți… probabil că deranjul ar fi fost mult, mult mai mare.
Așa că am hotărât să ne împrumutăm și să facem o renovare.
Cel mai mare stres l-am avut cu cuptorul. Am avut aragaz până acum așa că am vrut și noi să fim în pas cu lumea. Am trecut pe un cuptor încorporabil, un cuptor încorporabil bun zic eu.
Eh, dar care a fost marea problemă?
Eram atât de dezorientați încât n-am știut dacă să mergem pe un model încorporabil electric sau model pe gaz. E evident că suntem racordați la gaz, dar și mai evident este faptul că noi nu ne-am bazat niciodată pe faptul că facem multă mâncare.
Așadar, nu știam dacă să alegem un:
- cuptor încorporabil pe gaz
- cuptor încorporabil electric
Am avut atâtea păreri încât ni se părea că, dacă mâine ne angajăm ca vânzători de cuptoare sigur făceam ceva mișto. Și, cred că așa era. Eram în stare de multe. 🙂
Într-un final, după ce am făcut toate analizele, după ce am studiat piața am căzut de acord că mergem pe varianta electrică. Și alegerea a fost surprinzător de ok. Am zis că e cazul să facem și instalația electrică.
Din păcate, nu am vrut să stricăm foarte mult în casă, chiar dacă am renovat cât de cât așa că am reușit să refacem instalația cu canalet. Cabluri aparente. Era cea mai ieftină soluție, chiar dacă estetic nu este chiar foarte ok.
Nu e chiar ușor ceea ce am făcut, dar cred că am făcut o alegere bună. Electricianul a lucrat chiar bine și a încercat să ne dozeze și echilibreze consumatorii din bucătărie.
Vă recomand să fiți foarte atenți la ceea ce faceți, în momentul în care veți face instalația. Nu este de glumă. Pot apărea probleme. În plus, nu va veni niciun cuptor cu ștechere. Trebuie puse de cineva.
Adaugă un comentariu