Mereu am tendinta sa ma gandesc la ce a fost in loc sa ma concentrez pe ceea ce fac in prezent, pe proiectele mele, pe toate lucrurile bune pe care vreau sa le fac si pe care mi le doresc cat mai repede finalizate.
Si nu e vorba de respect pentru ceilalti, mai de graba este vorba de respect pentru mine, de respect pentru munca mea si pentru toate sentimentele pe care le-am asternut acolo ca pe o coala de hartie…
Pana la urma este vorba de acea iubire de munca pe care sincer va spun acum ca nu prea am mai observat-o la oamenii din jurul meu, la cei cu care lucrez la tot felul de proiecte stiu ca totul se reduce pana la bani, dar parca uneori simt nevoia de mai mult decat atat.
Mi se pare ca tot ne invartim in jurul cozii noastre si nu facem nimic, iar in afara de alergatura asta pentru bani uitam uneori sa mai fim si oameni.
Poate ca nu sunt cea mai potrivita persoana sa vorbesc despre asta, dar cand vad atata cruzime in jurul meu, parca ma cuprinde teama din ce in ce mai rau si asta nu imi place pentru ca in astfel de momente ma blochez brusc si nu reactionez intocmai asa cum ar trebui.
Nu vreau sa devin o persoana furioasa care sparge tot in jurul ei, doar ca uneori nu poti opri raul decat prin rau, cu cat suna mai urat cu atat mai bine… daca toate lucrurile ar fi asa cum le gandesc eu ar insemna sa traim pe norisori pufosi si campuri de floricele, dar nu se intampla asa.
Adaugă un comentariu