Cred ca intr-o zi cand nu o sa mai fiu nevoita sa plec la serviciu lunea am sa fiu printre cele mai fericite persoane.
Nu spun ca nu imi place ziua de luni si recunosc nu am probleme de genu offf… nu, iar trebuie sa ma trezesc de dimineata!
Pentru ca am norocul sa nu am programul de munca dimineata, ci dupa-amiaza, dar si asa ma simt ciudat, nu ca o persoana ce are programul dimineata, dar totusi ma simt ciudat… mi-e dor de zilele mele libere, de copilaria mea. Ce bine ar fi daca as putea sa ma intorc macar pentru cateva secunde in timp.
Cand mama imi spunea ca o sa-mi lipseasca acele zile minunate nu-mi venea sa cred, in acele momente ma gandeam ca ea nu stie ce vorbeste si ca nimic nu poate fi mai rau decat acele nefericite zile din a mea minte de copil nevinovat.
Acum ca duc lipsa acestor zile, ma gandeam serios sa alerg pana la casa de la tara, sa-mi iau pensulele. Pensulele si toate vopselele din dotare si sa ma apuc putin de pictat, asa cum faceam in zilele mele de odihna pe vreme cand inca eram la tara.
Adaugă un comentariu