In mai putin de o luna se va implini doi ani de cand bunica a plecat dintre noi. Ma intreb oare acolo unde se afla ce simte, cum se simte si daca este fericita.
Cred ca intr-un singur lucru ne asemanam foarte mult una cu cealalta. Si cand ma refer la singurul lucru care pare a fi foarte asemanator este fericirea noastra.
Da, amandoua am avut perioade in viata noastra cand am fost foarte fericite si amandoua am avut perioade cand am simulat in fata oamenilor ca suntem foarte fericite, desi inima din interiorul nostru tipa de durere, iar suferinta ne era singura calauza.
Pare incredibil, dar pentru mine si azi fericirea pare un lucru imposibil, mai ales ca am momente cand nu sunt pregatita sa simulez aceasta fericire care ma ucide incet si sigur. E ciudat dar in aceste momente imi doresc sa dispar la fel cum a disparut si bunica mea.
Nu ma mai intereseaza nimic, nu am nici un motiv pentru care sa ma zbat pentru viata mea, in plus de asta sunt satula de aceasta suferinta si de toata aceasta simulare.
Poate ca in curand voi pleca, daca nu sper sa se intample cat mai curand pentru ca nu mai suport…
Adaugă un comentariu