In acest mic concediu pe care l-am avut cu ocazia sarbatorilor de iarna am reusit sa ajung pe la tara si sa iau putin la pas satul in care am crescut. Am fost dezamagita sa vad cum singura moara din sat a ajuns mai degraba o gramada de fier vechi, ce sta sa se prabuseaca dintr-un moment in altul. Nu credeam ca acest lucru este posibil, dar uite ca timpul si mai ales rautatea oamneilor nu are mila cu bietele constructii ce pe vremuri erau adevarate repere pentru oamenii din sat.
Am fost si mai dezamagita sa observ cum vechea scoala (cred ca are o varsta mai mare de 150 de ani) s-a transformat intr-o sectie de croitorie. Peretii ce alta data desparteau o clasa de alta, acum au fost sparti, pentru a acumula cat mai mult spatiu in avantajul utilajelor. Am crezut ca am avut parte de cel mai mare cosmar al meu, locul ce a dat generatii de oameni valorosi a fost transformat acum intr-un mediu de a face bani doar pentru anumite persoane. Poate ca este bine ca anumiti locuitori din sat au un loc de munca, dar trebuie sa recunoasca toata lumea ca asa au distrus un mic monument istoric, si ca el sunt sigura ca sunt mult mai multe distruse de oamenii care nu au incetat in as vedea propriul interes.
Si pentru ca inca sunt la acest capitol al dezamagirilor nu puteam sa nu observ ca dealul de alta data imbracat in padurea deasa arata precum un om bolnav, batran si chel. Oamenii sunt vinovati pentru ca i-au lasat pe altii sa extraga gazul din adancul dealului, iar asta i-a adus moartea intregii naturi a acestui deal. Nu stiu cat va mai dura toata acesta nebunie, dar sper sa nu se mai distruga bunuri pe care le-am primit mosterine de la strabuni, iar altii au binevoit sa le calce in picioare in goana lor dupa avut.
Adaugă un comentariu